Friday 13 January 2017

Sagrada Familia, Barcelona, Spania

Sagrada Família este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona. Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu.
 Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
 Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliștiSfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul central al lui Iisus va avea montat pe el o cruce uriașă. Înălțimea totală, de 170m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.

Cristos Mantuitorul, Rio de Janeiro, Brazilia

Cristo Redentor este un monument în Rio de Janeiro, amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado, în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei.
 Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia), amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado (700 m), în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui.
 Devenind celebru în Franța ca portretist, sculptorul român Gheorghe Leonida a fost inclus de către Paul Landowski în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, fiind însărcinat să realizeze capul statuii Mântuitorului. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În orașul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depășește cu 8 m înălțimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia și Portugalia mai multe copii ale statuii.

Moscheea seicului Zayed, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite

Marea Moschee din Abu Dhabi sau Moscheea Șeicului Zayed este o moschee din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Aceasta este cea mai mare moschee din Emirate și a opta cea mai mare moschee din lume.
 AdresăSheikh Rashid Bin Saeed Street، 5th St - Abu Dhabi - Emiratele Arabe Unite

Înălțime115 m
Deschidere20 decembrie 2007
Stiluri arhitectoniceArhitectură Mughal, Moorish architecture

 Construcția moscheii a început în anul 1996 din ordinul șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan și finalizată în 2007. La construcția ei au participat arhitecți veniți din mai multe zone ale lumii , iar materialele folosite la construție au fost aduse din țări precum ItaliaMarocGermaniaPakistanIranChina și Malaezia.
 Moscheea deține cel mai mare covor din lume ce măsoară aproximativ 5627 metri pătrați și cântărește aproximativ 35 de tone. Tot ea deține șapte candelabre imense aduse din Germania ce sunt făcute integral din cristale Swarovski. Sala de rugăciune a fost realizată de arhitectul iranian Ali Khaliqi. Acoperișul este susținut de 96 de coloane încrustate cu sidef, iar pe acoperiș se află mai multe domuri, cel mai mare având diametrul de 32,2 metri.

Chichen Itza, Yucatan, Mexic

Chichén Itzá este un uriaș sit arheologic pre-columbian construit de civilizația Maya și aflat în partea central-nordică a peninsulei Yucatán, în statul Yucatán, Mexic.
 Chichén Itzá a fost un centru regional al câmpiilor mayașe din nord din perioada clasică târzie până în cea clasică terminală și spre începutul perioadei postclasice. Situl prezintă o multitudine de stiluri arhitecturale, de la ceea ce se numește stilul „mexicanizat” și cu influențe din stilurile văzute în centrul Mexicului și până la stilul Puuc din câmpiile nordice. Prezența stilurilor central-mexicane a fost considerată un semn al migrațiilor directe a populațiilor din centrul Mexicului sau a unor cuceriri a acestora, dar interpretările contemporane văd prezența acestor stiluri non-mayașe mai mult ca un rezultat al schimburilor culturale.

Ruinele Chichén Itzá sunt proprietate a guvernului federal mexican, iar situl este administrat de Instituto Nacional de Antropología e Historia (Institutul Național Mexican de Antropologie și Istorie, INAH). Pământul de sub monumente, însă, este în proprietatea privată a familiei Barbachano